Dictionar

consecință

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. conséquence, lat. consequentia)

1. rezultat al unui fapt, al unui principiu, al unei acțiuni; efect, urmare.
2. în ~ = a) prin urmare, deci; b) conform situației, împrejurărilor.
3. (log.) consecvent. (II, 2).
 

aeronevroză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. aeroneurosis)

1. totalitatea tulburărilor psihogene apărute drept consecință a efectuării de zboruri aeriene.
 

amniotită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amniotite)

1. (med.) inflamație a amniosului, consecință a rupturii premature a membranelor ovulare.
 

atrage

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. attirer)

1. a trage, a duce la (către) sine.
2. a determina (pe cineva) să facă ceva.
3. (fig.) a ademeni; a stârni curiozitate, interes.
4. a avea drept consecință.
 

cianopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cyanopsie)

1. (med.) defect de vedere, în care obiectele apar colorate în albastru, adesea fiind consecința temporară a îndepărtării cataractei.
 

conație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. conation)

1. ansamblu de procese psihice apărute ca o consecință a acțiunii.
2. (filosofie) motivație, voință, impuls care determină un act, un efort oarecare.
 

consecutiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consécutif)

1. care urmează neîntrerupt, în șir, succesiv.
2. complement circumstanțial ~ = complement de mod care prezintă drept consecință determinarea unei acțiuni, a unei însușiri; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă consecința sau rezultatul acțiunii verbului, ori al intensificării însușirii unui obiect din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă.