Dictionar

Rezultate secundare (Considerat):

Consideraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. considération, lat. consideratio)

1. stimă, respect.

2. motiv, considerent, raţiune.

3. a avea (sau a lua) în ~ = a ţine seama de..., a avea în vedere.

4. părere, reflecţie, idee.


Considerativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. considératif)

1. stare = stare sufletească de observare şi meditaţie.


Admisibil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.

2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.

3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.


Antorism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anthorisme, cf. gr. anthorismos)

1. procedeu stilistic constând în înlocuirea unui cuvânt cu altul, considerat mai puternic sau mai exact; reformulare mai precisă, mai directă.


Antropopitec

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropopithèque)

1. maimuţă considerată strămoş al omului.


Arhetip

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archétype, lat. archetypum)

1. (fil.; la Platon) modelul prim, iniţial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte şi copii ale sale.

2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiţiei şi intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis şi în mituri.

3. tip originar, prim.

4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.


Autarhie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autarchie)

1. politică de izolare a unui stat care îşi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri.

2. regim economic în care un stat nu desfășoară sau desfășoară puține schimburi comerciale cu lumea exterioară, fie prin politică deliberată, fie forțat de circumstanțe (război, embargo etc.); economie închisă.

3. starea unei colectivități autosuficiente pentru producția și consumul de bunuri.

4. (în şcoala cinicilor) independenţa indivizilor de toate convenţiile sociale, considerate ca străine naturii.

5. (var.) autarchie.


Azimut

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. azimut)

1. unghi format de un plan vertical fix, care trece printr-un anumit punct, cu planul vertical al unei direcţii ce trece prin punctul considerat.