OK
X
considerat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (considera)
1.
beneficiind
de
considerația
celorlalți;
socotit
(ca);
prețuit.
2.
(antonim)
desconsiderat.
considerație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. considération, lat. consideratio)
1.
stimă,
respect.
2.
motiv,
considerent,
rațiune.
3.
a
avea
(sau
a
lua)
în
~
=
a
ține
seama
de...,
a
avea
în
vedere.
4.
părere,
reflecție,
idee.
considerativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. considératif)
1.
care
consideră,
care
reflectă.
2.
stare
~ă
=
stare
sufletească
de
observare
și
meditație;
expresie
ascetică
desemnând
starea
unui
suflet
care
reflectă.
admisibil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. admissible)
1.
care
poate
fi
admis;
acceptabil.
2.
califică
pe
cineva
care
a
fost
considerat
demn
de
admisibilitate
într-un
examen
sau
concurs.
3.
(antonime)
inadmisibil,
neadmisibil.
amnezic, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. amnésique)
1.
I.
(med.)
care
se
referă
la
amnezie;
care
este
afectat
de
amnezie.
2.
(med.)
ictus
~
=
sindrom
neurologic
care
se
caracterizează
printr-o
pierdere
bruscă
de
memorie
(această
tulburare
este
reversibilă
în
câteva
ore
și
este
considerată
benignă);
amnezie
globală
tranzitorie.
3.
II.
persoană
care
a
fost
atinsă
de
amnezie.
antorism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. anthorisme, cf. gr. anthorismos)
1.
procedeu
stilistic
constând
în
înlocuirea
unui
cuvânt
cu
altul,
considerat
mai
puternic
sau
mai
exact;
reformulare
mai
precisă,
mai
directă.
antropopitec
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anthropopithèque)
1.
maimuță
considerată
strămoș
al
omului.
arhetip
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. archétype, lat. archetypum)
1.
(fil.;
la
Platon)
modelul
prim,
inițial,
ideal
al
obiectelor
sensibile,
considerate
ca
reprezentări
imperfecte
și
copii
ale
sale.
2.
fiecare
din
modulii
ancestrali
universali
ai
intuiției
și
intelectului
care
apar,
potrivit
psihologiei
abisale,
în
vis
și
în
mituri.
3.
tip
originar,
prim.
4.
original
(manuscris,
operă)
după
care
se
fac
reproduceri.
autarhie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. autarchie)
1.
politică
de
izolare
a
unui
stat
care
își
satisface
nevoile
economice
prin
propriile-i
puteri.
2.
regim
economic
în
care
un
stat
nu
desfășoară
sau
desfășoară
puține
schimburi
comerciale
cu
lumea
exterioară,
fie
prin
politică
deliberată,
fie
forțat
de
circumstanțe
(război,
embargo
etc.);
economie
închisă.
3.
starea
unei
colectivități
autosuficiente
pentru
producția
și
consumul
de
bunuri.
4.
(în
școala
cinicilor)
independența
indivizilor
de
toate
convențiile
sociale,
considerate
ca
străine
naturii.
5.
(var.)
autarchie.