Dictionar

consimțământ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. consentement)

1. încuviințare, aprobare; asentiment.
 

acceptare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (accepta)

1. acțiunea de a accepta.
2. (cont.) consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.
3. (jur.) manifestare a voinței de a dobândi un drept, o moștenire, o ofertă.
 

agrement

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrément)

1. plăcere, distracție, divertisment.
2. (jur.) consimțământ, încuviințare, acord internațional între părți în scopul reglementării raporturilor juridice.
 

aproba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. approbare)

1. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord.
2. a rezolva favorabil.
 

asentiment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assentiment)

1. consimțământ voluntar la propunerea, în acțiunea cuiva; permisiune.
2. a fi în ~ul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva.
 

aviz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avis)

1. înștiințare oficială; documentul prin care se face.
2. punct de vedere, părere.
3. apreciere, rezoluție a unei autorități; consimțământ.
 

consimți

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. consentir)

1. tr., intr. a-și da consimțământul; a încuviința, a aproba.