Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consonne, lat. consona)
1. sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. semi-consonne)
1. sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semivocală, (înv.) semiconsonantă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)
1. (şi s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simţ muzical.
3. consoană ~ă (şi s. f.) = consoană care se pronunţă fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affriqué)
1. (consoană) care se pronunţă prin închiderea şi deschiderea treptată a organului fonator, urmate de o constricţie a acestuia.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. allitération)
1. repetare, cu efect muzical, a aceluiaşi sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproforon, parhomeon.
2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitaţie psihică.
3. tendinţă patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (asibila)
1. fenomen fonetic prin care o consoană oclusivă se transformă în consoană africată (fricativă) sub influenţa lui i sau e următor; asibilaţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. assibilation)
1. (lingvistică) modificarea fonetică a unei consoane rezultând o sibilantă (consoană siflantă); asibilare.
2. (var.) (înv.) asibilațiune.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bilabial)
1. (consoană) care se articulează prin participarea buzelor.