Dictionar

Rezultate principale (Consta,):

Consta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. constare)

1. a se compune din...; a consista.


Rezultate secundare (Consta,):

Constant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. constant, lat. constans)

1. adj. care rămâne neschimbat; invariabil.

2. capital ~ = parte a capitalului investită în mijloacele de producţie, care nu-şi schimbă mărimea valorii în procesul de producţie.

3. s. f. (mat.) mărime având o valoare invariabilă.

4. (fiz.) mărime care caracterizează un fenomen, material, aparat etc.

5. element al limbajului formal reprezentând un nume socotit fix pentru acelaşi denotat.


Constanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. constance, lat. constantia)

1. însuşirea de a fi constant; perseverenţă.


Constantan

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. constantan)

1. (tehnol.) aliaj de cupru și de nichel, cu coeficient de dilatare mic și rezistență specifică mare, întrebuințat la confecționarea rezistențelor electrice, a reostatelor, a termoelementelor etc.

2. (tehnol.) aliaj de cupru și nichel cu rezistivitate mare și constantă; aliaj de cupru și nichel a cărui rezistență electrică variază puțin în funcție de temperatură.


Constata

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. constater, it. constatare)

1. a stabili realitatea, adevărul unui fapt, starea unui lucru; a remarca, a sesiza.


Constatabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. constatable)

1. care se poate constata ușor.

2. (antonim) inconstatabil.


Constatativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. constatatif)

1. care constată; care are valoare de constatare; constativ, constatator.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.

8. (var.) (înv.) aberațiune.

9. (antonim) normalitate.


Absenteism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absenţă frecventă şi nemotivată dintr-un loc de muncă.

2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.

3. neparticiparea la alegeri sau la şedinţe politice.

4. ~ parlamentar = practică folosită de deputaţii opoziţiei constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.


Abuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.

2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.

3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.

4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.

5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.

6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.

8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.

9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.

10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.


Acantestezie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acanthesthésie)

1. tulburare a sensibilităţii tactile constând în senzaţia de furnicare, de înţepături.

2. senzație de înțepături, fără existe vreun stimul funcțional.


Acardie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acardie)

1. (embriologie) malformaţie embrionară constând în lipsa inimii.