Rezultate principale (Constantă;):
Constanţă
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. constance, lat. constantia)
1. însuşirea de a fi constant; perseverenţă.
Rezultate secundare (Constantă;):
Constantan
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. constantan)
1. (tehnol.) aliaj de cupru și de nichel, cu coeficient de dilatare mic și rezistență specifică mare, întrebuințat la confecționarea rezistențelor electrice, a reostatelor, a termoelementelor etc.
2. (tehnol.) aliaj de cupru și nichel cu rezistivitate mare și constantă; aliaj de cupru și nichel a cărui rezistență electrică variază puțin în funcție de temperatură.
Inconstanţă
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inconstance, lat. inconstantia)
1. lipsă de constanţă; nestatornicie.
Azeotropism
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. azéotropisme)
1. proprietate a unui amestec de lichide de a fierbe la o temperatură constantă pentru o anumită presiune, degajând vapori cu aceeaşi compoziţie ca şi lichidul din care provin; azeotropie.
Baretor
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. barretter)
1. rezistor neliniar care, introdus într-un circuit electric, menţine constantă intensitatea curentului.
Coeficient
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coefficient)
1. număr scris la începutul unui anumit termen (dintr-o expresie algebrică) pe care îl multiplică.
2. mărime constantă în anumite condiţii date, care indică o anumită proprietate a unei substanţe, a unui sistem, proces tehnologic etc.
3. valoare relativă atribuită la un examen.
Coerent, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cohérent, lat. cohaerens)
2. constituit din părţi care sunt strâns, logic legate între ele; închegat, unitar; coeziv.
3. care menține o logică, armonie a gândirii.
4. (fiz.) (despre unde) care are aceeaşi lungime de undă şi diferenţă de fază constantă în timp.
5. (antonime) antilogic, incoerent.
Concoidă
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conchoïde)
1. curbă plană obţinută ducând printr-un punct fix o secantă variabilă care întâlneşte o dreaptă sau o curbă într-un punct şi ducând pe secantă din acest punct, de o parte şi de alta constantă.
Constantan
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. constantan)
1. (tehnol.) aliaj de cupru și de nichel, cu coeficient de dilatare mic și rezistență specifică mare, întrebuințat la confecționarea rezistențelor electrice, a reostatelor, a termoelementelor etc.
2. (tehnol.) aliaj de cupru și nichel cu rezistivitate mare și constantă; aliaj de cupru și nichel a cărui rezistență electrică variază puțin în funcție de temperatură.