OK
X
constatator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. constatatoire)
1.
cu
caracter
de
constatare.
observaţie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. observation, lat. observatio)
1.
procedeu
al
cunoașterii
științifice
în
contemplarea
metodică
și
intenționată
a
unui
obiect
sau
proces;
examinare.
2.
remarcă,
constatare.
3.
obiecție,
critică;
mustrare,
reproș.
4.
supraveghere.
5.
foaie
de
~
=
foaie
pe
care
sunt
notate
zilnic
tratamentul
și
evoluția
bolii
unui
bolnav.
celuire
Parte de vorbire:
s.f. (reg.)
Etimologie: (vb. celui)
1.
acțiunea
de
a
celui;
înșelare.
2.
constatare
de
a
fi
fost
înșelat.
3.
decepție.
constatativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. constatatif)
1.
care
constată;
care
are
valoare
de
constatare;
constativ,
constatator.