Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. constructif)
1. care serveşte spre a construi ceva.
2. care ajută la îmbunătăţirea unei activităţi, a unei opere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. constructivisme)
1. orientare estetică, în artele plastice, literatură şi muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spaţiale, şi care luptă pentru puritatea şi simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă.
2. curent în arhitectură care susţine că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii.
3. concepţie care recunoaşte rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoaşterii.
4. concepţie a şcolii intuiţioniste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenţei matematice.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. constructiviste)
1. I. referitor la constructivism, mișcare artistică și arhitecturală de origine rusă care privilegiază funcția.
2. II. adept al constructivismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barrière)
1. loc de intrare într-un oraş unde, în trecut, se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vânzare.
2. bară mobilă pentru a închide temporar trecerea peste o cale ferată sau şosea; (p. ext.) loc de întretăiere a unei căi ferate cu o şosea.
3. element constructiv sau dispozitiv pentru evitarea ori reglementarea schimbului de umiditate, căldură etc.
4. linie de plecare (la cursele de cai); start.
5. stare marcând limitele posibilităţilor fizice sau psihologice (ale unui sportiv).
Parte de vorbire: s.
Origine: (călinescian + -ism)
1. atitudine creatoare deschisă faţă de fenomenul cultural-estetic, având drept coordonate conturarea unei viziuni dinamice, constructive, în concordanţă cu clasicitatea spiritului nostru latin, aparţinând lui G. Călinescu.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. chéilorraphie)
1. (med.) procedură de chirurgie plastică și reconstructivă care constă în îmbinarea și fixarea marginilor unei plăgi sau incizii pe buze, cauzate de obicei de un traumatism sau de o malformație congenitală; sutură a unei buze.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. constructivisme)
1. orientare estetică, în artele plastice, literatură şi muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spaţiale, şi care luptă pentru puritatea şi simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă.
2. curent în arhitectură care susţine că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii.
3. concepţie care recunoaşte rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoaşterii.
4. concepţie a şcolii intuiţioniste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenţei matematice.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. constructiviste)
1. I. referitor la constructivism, mișcare artistică și arhitecturală de origine rusă care privilegiază funcția.
2. II. adept al constructivismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directeur, lat. director, /III/ după fr. directrice)
1. adj. care dirijează, care orientează, care trasează direcţii.
2. roţi ~oare = roţi care permit conducerea unui vehicul.
3. plan ~ = hartă la scară mică, care serveşte la pregătirea operaţiilor militare.
4. s. n. element constructiv pentru mărirea directivităţii unui sistem de antene.
5. s. f. (mat.) curbă pe care se sprijină generatoarele rectilinii ale unei suprafeţe conice sau cilindrice.
6. (la conice) polara unuia dintre focare.