Dictionar

consultație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consultation, lat. consultatio)

1. îndrumare, explicație dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuție; aviz, lămurire, indicație.
2. îndrumare dată elevilor, studenților sau doctoranzilor de către un profesor.
3. examinare a unui pacient de către medic.
4. metodă de ridicare a nivelului profesional și ideologic prin discuții organizate, lămuriri etc.
 

consulta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consulter, lat. consultare)

1. tr. a cere sfatul, părerea cuiva, a lua avizul unui specialist.
2. a cerceta pentru informare, documentare.
3. (despre medici) a examina un bolnav, a da o consultație (2).
4. refl. a se (con)sfătui.
 

consultant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. consultant, rus. konsultant)

1. specialist al unei instituții etc. care dă consultații.
2. profesor universitar pensionat care ține cursuri (facultative), are ore de consultație și conduce doctoranzi.
3. specialist în consultanță.
4. fost sportiv invitat să comenteze un meci sau știri sportive.
 

consultativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consultatif)

1. cu caracter de consultație.
2. organ ~ = organ chemat să-și dea avizul în anumite chestiuni.
3. vot ~ = vot care nu are putere deliberativă într-o adunare.
 

expertiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expertise)

1. cercetare întreprinsă de un expert cu privire la o situație, la o problemă etc.
2. rezultatul constatărilor făcute; aport al unui expert.
3. ~ medicală = a) examinare a capacității de muncă a cuiva; b) consultație sau autopsie făcută de medicul legist.
 

fonendoscop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. phonendoscope)

1. (med.) instrument de consultație, format dintr-o cameră de rezonanță care amplifică sunetele; stetoscop.