Dictionar

cont

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. conto, germ. Konto, fr. compte)

1. operaţie contabilă cuprinzând cele două părţi (debit şi credit) care exprimă valoric (şi cantitativ) existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp.
2. evidenţa acestei operaţii.
3. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere.
 

acont

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. acconto)

1. parte dintr-o sumă datorată care se plăteşte cu anticipaţie.
 

conta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. contare, fr. compter)

1. a se bizui (pe), a se încrede (în).
2. a avea valoare, însemnătate.
3. a înregistra conturile (1).
 

contabil, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (it. contabile, fr. comptable)

1. I. care se referă la contabilitate; contabilicesc.
2. care este folosit în contabilitate; contabilicesc.
3. care face parte dintr-o contabilitate; contabilicesc.
4. care este determinat prin tehnici contabile; contabilicesc.
5. II. persoană calificată care ține contabilitatea, care se ocupă de conturile unei instituții, întreprinderi etc.
6. (var.) comptabil.
 

contabil-șef

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cf. fr. chef comptable)

1. persoană responsabilă pentru supravegherea operațiunilor contabile și a producerii situațiilor financiare într-o întreprindere.
 

contabilicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (contabil + -icesc)

1. care se referă la contabil sau la contabilitate; contabil, (rar) comptabil.
 

contabilicește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (contabil + -icește)

1. din punct de vedere contabil.
2. în mod contabil.
 

abacterian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abactèrien, cf. grec. a „fără” + bakterion „bastonaș” )

1. care nu conține, care este lipsit de bacterii.
2. (antonim) bacterian.
 

abacteriemic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abactériémique)

1. (med.) care nu conține bacterii, pentru sângele unui bolnav.
2. (despre boli) care nu prezintă microbi în sângele circulant.
3. (antonim) bacteriemic.
 

aberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.
 

ablastie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablastie)

1. (biol.) nedezvoltare sau dispariţie completă a unui organ.
2. (chir.) măsuri de evitare a contaminării plăgii cu celule tumorale.
 

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.