Dictionar

conta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. contare, fr. compter)

1. a se bizui (pe), a se încrede (în).
2. a avea valoare, însemnătate.
3. a înregistra conturile (1).
 

aconta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (acont)

1. a plăti un acont, un avans din prețul convenit; (pop.) a arvuni.
 

contabil, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (it. contabile, fr. comptable)

1. I. care se referă la contabilitate; contabilicesc.
2. care este folosit în contabilitate; contabilicesc.
3. care face parte dintr-o contabilitate; contabilicesc.
4. care este determinat prin tehnici contabile; contabilicesc.
5. II. persoană calificată care ține contabilitatea, care se ocupă de conturile unei instituții, întreprinderi etc.
6. (var.) comptabil.
 

contabil-șef

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cf. fr. chef comptable)

1. persoană responsabilă pentru supravegherea operațiunilor contabile și a producerii situațiilor financiare într-o întreprindere.
 

contabilicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (contabil + -icesc)

1. care se referă la contabil sau la contabilitate; contabil, (rar) comptabil.
 

contabilicește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (contabil + -icește)

1. din punct de vedere contabil.
2. în mod contabil.
 

contabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. contabilità, fr. comptabilité)

1. știință care studiază evidența contabilă.
2. determinarea detaliată a cheltuielilor și încasărilor de debite și credite.
3. totalitatea operațiilor de înregistrare a mișcării fondurilor și materialelor unei instituții sau întreprinderi; evidență contabilă.
4. serviciul responsabil cu întocmirea conturilor; secție, birou într-o unitate economică unde se face evidența contabilă.
5. (prin ext.) determinarea detaliată a lucrurilor care nu sunt evaluate în bani; numărătoare exactă.
6. (var.) comptabilitate.
 

ablastie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablastie)

1. (biol.) nedezvoltare sau dispariție completă a unui organ.
2. (chir.) măsuri de evitare a contaminării plăgii cu celule tumorale.
 

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.
 

act

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activități; acțiune, faptă.
2. a face ~ de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe.
3. document, înscris oficial.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.
 

aculturație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. acculturation)

1. complex de transformări care au loc în planul culturii ca urmare a contactului între grupuri sociale având culturi deosebite; adaptare a unui individ (grup) la o nouă cultură.
 

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.
2. bridă.
3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conștientă.
7. (bot.) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).