Dictionar

Rezultate secundare (Contabil,):

Contabil, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (it. contabile, fr. comptable)

1. I. care se referă la contabilitate; contabilicesc.

2. care este folosit în contabilitate; contabilicesc.

3. care face parte dintr-o contabilitate; contabilicesc.

4. care este determinat prin tehnici contabile; contabilicesc.

5. II. persoană calificată care ține contabilitatea, care se ocupă de conturile unei instituții, întreprinderi etc.

6. (var.) comptabil.


Contabil-șef

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (cf. fr. chef comptable)

1. persoană responsabilă pentru supravegherea operațiunilor contabile și a producerii situațiilor financiare într-o întreprindere.


Contabilicesc, -ească

Parte de vorbire: adj.
Origine: (contabil + -icesc)

1. care se referă la contabil sau la contabilitate; contabil, (rar) comptabil.


Contabilicește

Parte de vorbire: adv.
Origine: (contabil + -icește)

1. din punct de vedere contabil.

2. în mod contabil.


Contabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. contabilità, fr. comptabilité)

1. știință care studiază evidența contabilă.

2. determinarea detaliată a cheltuielilor și încasărilor de debite și credite.

3. totalitatea operațiilor de înregistrare a mișcării fondurilor și materialelor unei instituții sau întreprinderi; evidență contabilă.

4. serviciul responsabil cu întocmirea conturilor; secție, birou într-o unitate economică unde se face evidența contabilă.

5. (prin ext.) determinarea detaliată a lucrurilor care nu sunt evaluate în bani; numărătoare exactă.

6. (var.) comptabilitate.


Contabiliza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. comptabiliser)

1. a înregistra operații economice și financiare în conturi; a opera într-un cont.

2. a determina o valoare pe baza tehnicilor contabile; a înregistra această valoare în registrele contabile.

3. a calcula în detaliu lucruri care nu se evaluează în bani (de ex. acțiuni, goluri); a număra.


Audit

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. audit)

1. funcţie de control şi de revizie contabilă a unei firme; proces prin care persoane competente, independente colectează şi evaluează probe pentru a-şi forma o opinie asupra gradului de corespondenţă între cele observate şi anumite criterii prestabilite.


Balanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balance)

1. instrument pentru măsurarea greutăţii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăţi-etalon; cântar.

2. a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre.

3. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situaţie cu un asemenea raport.

4. ~ comercială = raportul dintre valoarea importului şi exportului unei ţări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situaţie recapitulativă şi periodică ce regrupează la un moment dat sumele şi soldurile conturilor debitoare şi creditoare; ~ de plăţi = raportul dintre sumele încasate şi plăţile efectuate de către o ţară în relaţiile sale cu alte ţări într-o perioadă de regulă un an.

5. al şaptelea semn al zodiacului (23 septembrie - 22 octombrie).


Bilanţ

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Bilanz)

1. tablou contabil al activului şi pasivului unei întreprinderi sau activităţi financiare, economice etc., la un moment dat.

2. (biol.) sinteză cantitativă a tuturor elementelor primite şi cedate de organism.

3. (fig.) situaţie finală, rezultat al unei acţiuni.


Cont

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. conto, germ. Konto, fr. compte)

1. operaţie contabilă cuprinzând cele două părţi (debit şi credit) care exprimă valoric (şi cantitativ) existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp.

2. evidenţa acestei operaţii.

3. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere.


Contabil, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (it. contabile, fr. comptable)

1. I. care se referă la contabilitate; contabilicesc.

2. care este folosit în contabilitate; contabilicesc.

3. care face parte dintr-o contabilitate; contabilicesc.

4. care este determinat prin tehnici contabile; contabilicesc.

5. II. persoană calificată care ține contabilitatea, care se ocupă de conturile unei instituții, întreprinderi etc.

6. (var.) comptabil.


Contabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. contabilità, fr. comptabilité)

1. știință care studiază evidența contabilă.

2. determinarea detaliată a cheltuielilor și încasărilor de debite și credite.

3. totalitatea operațiilor de înregistrare a mișcării fondurilor și materialelor unei instituții sau întreprinderi; evidență contabilă.

4. serviciul responsabil cu întocmirea conturilor; secție, birou într-o unitate economică unde se face evidența contabilă.

5. (prin ext.) determinarea detaliată a lucrurilor care nu sunt evaluate în bani; numărătoare exactă.

6. (var.) comptabilitate.