Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. audit)
1. funcţie de control şi de revizie contabilă a unei firme; proces prin care persoane competente, independente colectează şi evaluează probe pentru a-şi forma o opinie asupra gradului de corespondenţă între cele observate şi anumite criterii prestabilite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balance)
1. instrument pentru măsurarea greutăţii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăţi-etalon; cântar.
2. a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre.
3. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situaţie cu un asemenea raport.
4. ~ comercială = raportul dintre valoarea importului şi exportului unei ţări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situaţie recapitulativă şi periodică ce regrupează la un moment dat sumele şi soldurile conturilor debitoare şi creditoare; ~ de plăţi = raportul dintre sumele încasate şi plăţile efectuate de către o ţară în relaţiile sale cu alte ţări într-o perioadă de regulă un an.
5. al şaptelea semn al zodiacului (23 septembrie - 22 octombrie).
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. conto, germ. Konto, fr. compte)
1. operaţie contabilă cuprinzând cele două părţi (debit şi credit) care exprimă valoric (şi cantitativ) existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp.
3. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. contabilità, fr. comptabilité)
1. știință care studiază evidența contabilă.
2. determinarea detaliată a cheltuielilor și încasărilor de debite și credite.
3. totalitatea operațiilor de înregistrare a mișcării fondurilor și materialelor unei instituții sau întreprinderi; evidență contabilă.
4. serviciul responsabil cu întocmirea conturilor; secție, birou într-o unitate economică unde se face evidența contabilă.
5. (prin ext.) determinarea detaliată a lucrurilor care nu sunt evaluate în bani; numărătoare exactă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. debito, lat. debitum, fr. débit)
1. datorie pe care o are cel creditat.
2. cont asupra a ceea ce s-a împrumutat sau s-a furnizat cuiva; evidenţa contabilă a acestui cont.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. digraphie)
1. contabilitate ţinută în partidă dublă, adică o tehnică contabilă în care înregistrarea operațiilor se face concomitent în debitul unui cont și în creditul altui cont.
2. examen radiologic care permite realizarea unei imagini în două situaţii funcţionale diferite.