Dictionar

contemplativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contemplatif, lat. contemplativus)

1. care contemplă, înclinat spre visare; meditativ, visător.
2. care se limitează să contemple, fără vreun scop practic.
 

contemplativism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (contemplativ + -ism)

1. orientare gnoseologică specifică materialismului premarxist, care atribuie individului un rol pasiv în procesul cunoașterii.
 

contemplativitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. contemplativité)

1. caracter contemplativ.
2. trăsătură caracteristică a filozofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic.
 

carmelit, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. carmélite)

1. I. referitor la religioșii care aparțin de ordinul contemplativ al Muntelui Carmel.
2. care se referă sau aparține de ordinul contemplativ al Muntelui Carmel.
3. II. membru al unui ordin călugăresc catolic, celebru prin austeritatea sa.
 

chietism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. quiétisme)

1. concepție etico-religioasă care recomandă contemplația mistică, negând importanța practicii rituale.
2. doctrină mistică, elaborată de Miguel de Molinos în secolul al XVII-lea, care vizează desăvârșirea creștină printr-o stare de liniște pasivă și încrezătoare a sufletului.
3. (prin ext.) orice concepție care consideră pasivitatea contemplativă ca ideal al vieții.
4. (prin anal.) atitudine sau stare de indiferență, pasivitate, inacțiune.
5. (var.) cvietism, quietism.
 

clarisă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., it. clarisse)

1. călugăriță aparținând unui ordin contemplativ din sec. XIII, în Italia.
 

contemplativitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. contemplativité)

1. caracter contemplativ.
2. trăsătură caracteristică a filozofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic.
 

narcisism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. narcissisme)

1. admirație contemplativă față de sine însuși; autofilie.
2. anomalie în care persoana proprie devine obiectul instinctului sexual.
 

teomanie

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. théomanie)

1. monomanie religioasă contemplativă.
2. (psihiatr.) paranoia celui care se crede Dumnezeu.