Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. contestataire)
1. (cel) care exprimă o contestaţie.
2. (persoană) care contestă; contestator.
3. (persoană) care face obiecții sau protestează; contestator.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr., engl. antiart)
2. curent în avangarda artistică a ultimelor decenii cu caracter contestatar faţă de arta academistă.
3. producție care nu respectă principiile artei (academice); producție antiartistică.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. conformiste)
1. I. care se conformează pasiv uzanţelor şi tradiţiilor stabilite.
2. care respectă strict normele, tradiția, morala curentă etc.
3. II. adept al conformismului; cel care se conformează din interes părerilor, convingerilor altora.
4. (antonime) anticonformist, contestatar, nonconformist.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. contestant)
1. (persoană) care contestă; contestatar, contestator.
3. II. persoană care face sau introduce o contestație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (punk + -ism)
1. mişcare contestatară a tineretului din Vest, manifestată prin îmbrăcăminte şi machiaj extravagante.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. situationnisme)
1. mişcare contestatară îndreptată împotriva structurilor actuale ale societăţii.