Dictionar

Rezultate secundare (Contradictorii,):

Ambivalent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ambivalent)

1. care prezintă ambivalență.

2. referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.

3. care are mai multe valori, mai multe proprietăți, mai multe comportamente diferite, contradictorii, chiar opuse.

4. (antonime) univalent, monovalent.


Ambivalenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ambivalence)

1. existenţa concomitentă a două semnificaţii sau aspecte radical diferite.

2. stare psihologică a unui individ care denotă în acelaşi timp tendinţe şi trăiri contradictorii.


Aporie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aporie, lat., gr. aporia)

1. (fil.) incapacitate de a decide între două argumentări contradictorii.

2. problemă grea sau imposibil de rezolvat.


Confabulaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confabulation, lat. confabulatio)

1. (glumeţ) conversaţie lungă şi intimă.

2. tulburare de memorie constând din reproducerea unor evenimente imaginare, bizare sau contradictorii.

3. fabulaţie delirantă.


Conjuncţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. conjonction, lat. coniunctio)

1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii sau cuvinte cu aceeaşi funcţie sintactică.

2. (log.) conectiv („şi”) caracterizat prin aceea expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propoziţiile componente sunt adevărate şi falsă, când cel puţin una dintre componente este falsă.

3. figură de stil care enunţă o observaţie din asocierea unor aspecte de viaţă contradictorii.

4. poziţie a doi aştri care, la un moment dat, au aceeaşi longitudine cerească.


Dihotomic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dichotomique)

1. care prezintă dihotomie; dihotom.

2. care se divizează, se subdivizează în două, prin dihotomie.

3. care se bazează pe un principiu al diviziunii, al subdiviziunii prin dihotomie.

4. (logică) diviziune = diviziune prin care o noțiune este împărțită în doi membri contradictorii.

5. (var.) dichotomic, dicotomic.