Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. contradictoire, lat. contradictorius)
1. (despre idei, tendinţe, fenomene) care se contrazic între ele, care se exclud reciproc; contrar.
2. în ~ = în opoziţie de idei cu ceva sau cu cineva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consistance, it. consistenza)
1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate.
2. rezistenţă opusă de un corp la deformare, la sfărâmare.
3. (fig.) soliditate, tărie; fermitate.
5. (log.) însuşire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după lat. contentiosus, fr. contentieux)
1. s. n. (în unele state) serviciu de avocaţi în cadrul unor organe ale puterii de stat, al unor întreprinderi sau instituţii, care apără drepturile şi interesele juridice ale acestora.
2. ~ administrativ = a) organ de jurisdicţie care rezolvă litigiile dintre stat şi persoanele fizice; b) ansamblu de forme după care se rezolvă asemenea litigii.
3. adj. care este contestat, discutabil; litigios.
4. (jur.) procedură ~oasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicţie a unui conflict de interese.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. contraddittorietà)
1. principiu fundamental în dreptul civil, constând în obligaţia de a se face cunoscut părţilor învinuirile formulate împotriva lor şi totodată dreptul acestora de a discuta în contradictoriu.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. controverser)
1. a discuta în contradictoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. controverse)
1. discuţie în contradictoriu asupra unei chestiuni; polemică, dispută.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. décidabilité)
1. caracterul unui sistem ipotetico-deductiv contradictoriu şi complet.
2. (logică) caracterul a ceea ce este decidabil, demonstrabil.
3. (inf.) caracterul unei probleme care poate fi rezolvată de un algoritm dat după un număr finit de pași.