Dictionar

Rezultate secundare (Contrar;):

Contrar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. contraire, lat. contrarius)

1. adj. opus; potrivnic.

2. noţiuni ~e = noţiuni (sau judecăţi) în raport de contrarietate.

3. s. n. ceea ce este opus, potrivnic.

4. adv. împotriva, în contra.


Contrarandă

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. controranda)

1. velă triunghiulară sau trapezoidală deasupra randei, pe goelete şi iahturi.


Contrareacţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-réaction)

1. reintroducere, în opoziţie de fază la intrarea unui montaj electronic, a unei părţi din semnal prelevată la ieşire.

2. (fot.) reacţie negativă.


Contrarecepţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-réception)

1. repetare parţială sau totală a operaţiilor de recepţie în caz de litigiu.


Contrareformă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-réforme)

1. mişcare de opresiune sângeroasă întreprinsă în sec. XVI de biserica catolică împotriva Reformei.


Contrarevizie

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. contre-révision)

1. control suplimentar după controlul obişnuit.

2. a doua revizie a unei tipărituri, în coală.


Advers, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverse, lat. adversus)

1. situat în faţă; contrar, opus.

2. (bot.) pus, aflat faţă în faţă (antere, frunze).

3. (bot.) cu adaptare la împrejurări nefavorabile.

4. parte = adversar (într-un proces).

5. (fig.) potrivnic.


Albgardist, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după rus. белогвардеец [belogvardeeț])

1. membru al forţelor armate contrarevoluţionare ruse, împotriva puterii sovietice din războiul civil (1918-1920).


Amfion

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphion)

1. ion organic cu două sarcini electrice contrare, pozitivă şi negativă.


Amoralist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. amoraliste)

1. (adept) al amoralismului.

2. I. care respinge toate valorile morale.

3. II. cel care pledează pentru indiferență față de principii, față de imperativele moralității.

4. persoană care adoptă o atitudine contrară valorilor morale.


ANA-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. ana-, cf. gr. ana „înapoi, în sus”)

1. „în sens contrar, din nou, în sus, în afară”.


Anaclinal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. anaclinal)

1. (despre o plantă de teren, o falie) înclinat în sens contrar.