Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrerevoliuţioner)
1. I. care se referă la contrarevoluție; care aparține contrarevoluției.
2. care este în favoarea contrarevoluției, care tinde spre contrarevoluție.
3. care este împotriva revoluției.
4. II. adept al contrarevoluţiei.
5. persoană care participă la contrarevoluție.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după rus. белогвардеец [belogvardeeț])
1. membru al forţelor armate contrarevoluţionare ruse, împotriva puterii sovietice din războiul civil (1918-1920).
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (după rus. антимарксистский)
1. I. care se opune doctrinei marxiste.
2. îndreptat împotriva marxismului și a luptei clasei muncitoare; contrarevoluționar.
3. II. persoană care se opune marxismului.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. antirévolutionnaire)
1. (persoană) care se opune sau este ostil revoluțiilor sau ideilor revoluționare; contrarevoluţionar.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. réactionnaire)
1. I. care aparţine, care este specific reacţiunii; retrograd.
2. care se opune schimbării sau care caută să restaureze trecutul.
3. II. adept al reacţiunii politice; contrarevoluționar.
4. (antonime) revoluţionar, progresist.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. révolutionnaire)
1. I. care se referă la o revoluție politică, socială etc.
2. care aderă la revoluţie sau propagă revoluţia.
3. (fig.) care aduce o schimbare semnificativă; care preface radical un anumit domeniu; înnoitor.
4. II. adept al revoluţiei.
5. persoană care participă la o revoluție.
6. (var.) (înv.) revoluționer.
7. (antonime) antirevoluționar, contrarevoluționar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (cf. Vendée)
1. focar de rebeliuni contrarevoluţionare în timpul războaielor civile.