Dictionar

aberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.
 

antiacademic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antiacadémique)

1. care contravine normelor și convențiilor stabilite de instituțiile academice; contra principiilor academice.
2. (antonim) academic.
 

extralegal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. extra-légal)

1. care contravine sau care este în afara legii sau a legalității.
2. (antonim) legal.
 

impopular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impopulaire)

1. care nu se bucură de popularitate, de aprobarea poporului; nepopular.
2. care contravine dorinței oamenilor, așteptărilor lor; nepopular.
3. (antonim) popular.
 

iregular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. irregolare)

1. care nu respectă regulile sau care contravine unui regulament; (înv.) neregular.
2. care se abate de la norma stabilită sau acceptată; care se îndepărtează de un model comun.
3. care nu procedează la fel, sau nu are loc la intervale regulate; neregulat.
4. care nu îndeplinește anumite condiții de uniformitate sau simetrie.
5. (antonim) (înv.) regular.
 

nesupunere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + supunere)

1. refuzul de a asculta, de a se supune; atitudine, faptă etc. care contravine legii, unor dispoziții etc.
2. (antonim) supunere.