Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contrariété)
1. surprindere neplăcută provocată de o contrazicere.
2. (log.) raport între două noţiuni sau judecăţi care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate amândouă în favoarea unei a treia.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. contredire, lat. contradicere)
1. tr. a susţine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva.
2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminţi.
3. refl. a fi în dezacord cu sine însuşi.
4. (despre susţinătorii unor afirmaţii etc.) a fi în contrazicere unii cu alţii, a avea păreri deosebite.
5. (despre idei, afirmaţii, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (I. fr. fr conciliable, II. lat. conciliabulum)
1. I. care se poate împăca ușor; care poate fi conciliat.
2. care nu cuprinde nici o contrazicere.
3. (anton.) inconciliabil, ireconciliabil.
4. II. consfătuire (secretă) în care se plănuiește ceva (abuziv).
5. adunare de (preoți) schismatici.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. întreciocni)
1. ciocnire reciprocă; lovire unul de altul.