Parte de vorbire: s.
Origine: (bloca)
2. (poligr.) culegere intenţionată a uneia sau a mai multor litere cu floarea în jos pentru a atrage atenţia corectorului.
3. (cont.) ~ a contului = sistare de către bancă a plăţilor din contul de decontare al unei întreprinderi sau instituţii.
4. imposibilitate de funcţionare, de aplicare a unei reguli.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kommitent, it. commettente)
1. cel care încredinţează unui comisionar efectuarea unor operaţii comerciale sau financiare în contul său.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Delkredere, it. del credere)
1. (ec.) angajament al unui agent care, în schimbul unui comision special, garantează personal plata tuturor mărfurilor pe care le vinde în contul altuia.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. disposition, lat. dispositio)
1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin.
2. ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizaţie, instituţie etc. dispune băncii să facă anumite plăţi din contul său; la ~ = la îndemână.
3. dispunere, aşezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan.
5. posibilitate de a dispune (de).
6. aptitudine, înclinaţie; vocaţie.
7. (pl.) pregătiri, preparative.
8. (var.) (înv.) dispozițiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. incasso)
1. (fin.) sistem de decontare prin care banca încasează în contul unui creditor o sumă de bani de la debitori.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. péonage)
1. formă de exploatare a peonilor1, constând în a le împrumuta bani în contul muncii viitoare.