Parte de vorbire: s.
Origine: (convinge)
1. acţiunea de a (se) convinge; convicţiune;
2. părere fermă asupra unui lucru.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anthropopathie)
1. (med.) formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului că în propriu-i corp coexistă ființe umane, pe care le simte și cărora le percepe vocea.
2. atribuirea de însușiri și stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii.
3. reprezentare a divinității, în sistemele religioase primitive, ca o ființă cu sentimente și pasiuni omenești; antropopatism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. certitude, lat. certitudo)
1. siguranţă, convingere, încredere deplină.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. convertir, lat. convertere)
1. tr., refl. a-şi schimba, a face pe cineva să-şi schimbe o anumită părere sau convingere (religioasă).
2. tr. a schimba un lucru în altul, a preface, a transforma.
3. a preschimba însemnele băneşti ale unei ţări în aur sau în valută străină, potrivit cursului de schimb.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. conviction, lat. convictio)
1. efect pe care o dovadă evidentă o produce în minte, certitudinea pe care o are cineva despre adevărul unui fapt, al unui principiu; convingere.
2. (justiție) piesă de ~ = obiect depus în instanță pentru a fi prezentat împotriva învinuitului.
3. ~ intimă = (justiție) metodă de judecată care ține cont de toate elementele, inclusiv cele subiective, pe lângă probele materiale; (prin ext.) certitudine care nu este neapărat confirmată de fapte.
4. (var.) convicție.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (convinge + -/ă/tor)
1. care convinge, care este capabil să convingă; care are putere de convingere; edificator.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. quérulence)
1. tendinţă patologică a cuiva spre revendicări nefondate, având convingerea de a fi nedreptăţit.
2. trăsăturile caracteristice ale unui subiect cverulent.