Dictionar

Rezultate secundare (Conștient,):

Conştient, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conscient)

1. care îşi seama de realitatea înconjurătoare.

2. care îşi seama de posibilităţile proprii, de rolul care îi revine în societate; lucid.

3. care realizează scopuri dinainte fixate.


Conştienţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conscience, lat. conscientia)

1. faptul de a fi conştient; stare caracterizată printr-o sensibilitate specială, individuală, la stimuli interni sau externi.


Conştientiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (conştient + -iza)

1. tr., refl. a face devină, a deveni conştient de scopul, de necesitatea şi utilitatea unei activităţi.


Preconştient

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. préconscient)

1. ansamblu de procese psihice latente, disponibile, care pot fi rechemate în conştiinţă oricând.


Subconştient

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. subconscient)

1. treaptă a conştiinţei care cuprinde idei şi impresii ce au fost odată prezente în minte, dar care, nemaifiind în centrul atenţiei, rămân confuze, putând redeveni conştiente.


Abisal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abyssal, lat. abyssalis)

1. referitor la abis.

2. aflat în zona de mare adâncime şi fără de lumină a mărilor şi oceanelor.

3. regiune = zonă de mare adâncime a fundului mărilor şi oceanelor.

4. referitor la subconştient.


Abuza

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.

2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.

3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.

4. a amăgi, a înșela.

5. a violenta, a viola.


Acomodație

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.

2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.

3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.

4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.

5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.

6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.

7. (var.) acomodațiune.

8. (antonime) inadaptare, neadaptare.


Aderenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.

2. bridă.

3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.

4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.

5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.

6. aderare, solidarizare conştientă.

7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).


Aerofagie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aérophagie)

1. înghiţire inconştientă de aer, deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac.

2. (med.) tulburare caracterizată prin intrarea aerului în esofag şi stomac; aerogastrie.


Afectiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affectif, lat. affectivus)

1. care se referă la sentimente, emoții, la afect.

2. care provoacă o reacție organică conștientă.

3. caracterizat de predominanța emoțiilor și sentimentelor.

4. care dovedeşte afecţiune; sensibil, sentimental.