Dictionar

Rezultate principale (Coordona):

Coordona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. coordonner)

1. a pune de acord părţile unui tot; a îndruma în sens unitar o serie de activităţi.


Rezultate secundare (Coordona):

Coordonare

Parte de vorbire: s.
Origine: (coordona)

1. acţiunea de a coordona.

2. raport, relaţie într-un enunţ între două sau mai multe propoziţii ori părţi de propoziţie pe acelaşi plan gramatical, nedependente una de cealaltă.

3. raport între mai multe noţiuni de acelaşi fel, subordonate aceleiaşi noţiuni.


Coordonat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coordonné)

1. adj. pus de acord.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie care se află în raport de coordonare cu alta.

3. s. f. (mat.) fiecare dintre numerele care precizează poziţia unui punct faţă de un sistem de referinţă dat.

4. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane şi paralele) prin care se determină poziţia unui punct de pe glob.

5. ~e astronomice = sistem de linii care permit determinarea poziţiei aştrilor pe bolta cerească.

6. (fig.) direcţie, reper; situaţie; cadru.


Coordonativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. koordinativ)

1. grup ~ = grup de cuvinte cu rol de părţi de propoziţie nepredicative, în relaţie de coordonare, nedependente sau dependente de un element regent, comun tuturor, ori regente faţă de un element subordonat tuturor.


Coordonator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coordonnateur)

1. adj., s. m. f. (cel) care îndeplineşte o funcţie de coordonare.

2. adj. conjuncţie ~oare = conjuncţie care stabileşte un raport de coordonare.

3. s. n. aparat care indică automat locul unui avion în spaţiu şi distanţa parcursă de el de la punctul de decolare.


Abscisă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.

2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.


Adversativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adversatif, lat. adversativus)

1. care exprimă o opoziţie.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie coordonată care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei; conjuncţie = conjuncţie care introduce o propoziţie adversativă.


Aeropoligonaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéropolygonation)

1. triangulaţie fotogrammetrică spaţială care foloseşte fotograme de lungimi mici pentru determinarea coordonatelor punctelor terestre.


Afix

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affixe, lat. affixus)

1. nume generic pentru prefixe, sufixe şi infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcţia, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol.

2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare.


Apragmatism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apragmatisme)

1. incapacitate de a acţiona coerent, de a coordona ansamblul acţiunilor parţiale care concură la realizarea unui scop util.


Apraxie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apraxie, gr. praxis)

1. incapacitate patologică de a executa mişcări coordonate ca urmare a unor leziuni ale creierului.