coordona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. coordonner)

1. a pune de acord părțile unui tot; a îndruma în sens unitar o serie de activități.

coordonare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (coordona)

1. acțiunea de a coordona.
2. raport, relație într-un enunț între două sau mai multe propoziții ori părți de propoziție pe același plan gramatical, nedependente una de cealaltă.
3. raport între mai multe noțiuni de același fel, subordonate aceleiași noțiuni.

coordonat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coordonné)

1. adj. pus de acord.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care se află în raport de coordonare cu alta.
3. s. f. (mat.) fiecare dintre numerele care precizează poziția unui punct față de un sistem de referință dat.
4. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) prin care se determină poziția unui punct de pe glob.
5. ~e astronomice = sistem de linii care permit determinarea poziției aștrilor pe bolta cerească.
6. (fig.) direcție, reper; situație; cadru.

coordonativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. koordinativ)

1. grup ~ = grup de cuvinte cu rol de părți de propoziție nepredicative, în relație de coordonare, nedependente sau dependente de un element regent, comun tuturor, ori regente față de un element subordonat tuturor.

coordonator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coordonnateur)

1. adj., s. m. f. (cel) care îndeplinește o funcție de coordonare.
2. adj. conjuncție ~oare = conjuncție care stabilește un raport de coordonare.
3. s. n. aparat care indică automat locul unui avion în spațiu și distanța parcursă de el de la punctul de decolare.

abscisă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea și sensul segmentului cuprins între originea axei și un punct dat, determinând poziția acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.

adversativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adversatif, lat. adversativus)

1. care exprimă o opoziție.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă.

aeropoligonație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéropolygonation)

1. triangulație fotogrammetrică spațială care folosește fotograme de lungimi mici pentru determinarea coordonatelor punctelor terestre.

afix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affixe, lat. affixus)

1. nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcția, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol.
2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare.

apragmatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apragmatisme)

1. incapacitate de a acționa coerent, de a coordona ansamblul acțiunilor parțiale care concură la realizarea unui scop util.

apraxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apraxie, gr. praxis)

1. incapacitate patologică de a executa mișcări coordonate ca urmare a unor leziuni ale creierului.