Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anémocorde)
1. instrument muzical cu claviatură, la care sunetele sunt produse prin intermediul unui curent de aer care lovește corzile; armoniu cu corzi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cifră + record, după fr. chiffre record)
1. cea mai mare cifră, la o anumită dată, într-un anumit sector.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clavicorde)
1. vechi instrument cu claviatură şi coarde lovite, strămoşul pianului.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. cor, -dis)
1. (anat.) organ muscular, gol și pulsator, care asigură circulația sângelui în corpul uman sau animal; inimă.
2. (med.) atac de ~ = necroza unei părți a mușchiului inimii, din cauza unor probleme de alimentare cu sânge (ischemie), care poate duce la moarte; infarct miocardic (acut).
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kord, engl. cord, fr. corde)
1. ţesătură de urzeală din fire bine răsucite şi rezistente şi cu bătătura din fire subţiri şi rare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acataphasie)
1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideaţie şi vorbire.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. accéder, lat. accedere)
1. a avea acces (la un loc, la o situație et cetera); a pătrunde.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accent, lat. accentus)
1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii.
2. semn grafic care indică această intonaţie.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzept)
1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accepter, lat. acceptare)
1. a primi, a consimţi, a fi de acord.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.