Dictionar

Rezultate secundare (Corect.):

Corect, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. correct, lat. correctus)

1. (şi adv.) conform normelor, regulilor; fără greşeală.

2. (despre oameni) cu o ţinută, o atitudine, o purtare ireproşabilă; cinstit.


Corecta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (corect)

1. tr., refl. a(-şi) îndrepta greşelile, defectele etc.; a (se) corija.

2. tr. a regulariza curgerea unui curs de apă.


Corectazie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. corectasie)

1. (med.) dilatație a pupilei; midriază.


Corecţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. correction, lat. correctio)

1. corectare a unui calcul, a tirului etc.

2. cantitate care trebuie adăugată sau sesizată din indicaţiile date de un instrument de măsurat pentru a compensa erorile.

3. epanortoză.

4. pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie.

5. casă de ~ = loc unde îşi execută pedeapsa infractorii minori.


Corecţie; rectificare; îmbunătăţire

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT correctio; rectificatio; emendatio

2. FR correction; émendation

3. EN correction; emendation

4. DE Emendation; Verbesserung; Berichtigung

5. RU испрaвление

6. HU kijavítás; helyreigazítás; (meg)javítás, nemesítés


Corecţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. correctionnel)

1. care pedepseşte o infracţiune.

2. închisoare = sancţiune privativă de libertate, în anumite sisteme penale, pentru săvârşirea unei infracţiuni.


Aberativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberratif)

1. care ţine de aberaţie.

2. (livr.) care este departe de adevăr, normalitate sau corectitudine.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.

8. (var.) (înv.) aberațiune.

9. (antonim) normalitate.


Acceptabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)

1. care poate, care trebuie acceptat; convenabil.

2. satisfăcător, corect, pentru o muncă, un rezultat; pasabil.

3. (antonime) inacceptabil, neacceptabil.


Acromat, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n., III. s.m.f.
Origine: (fr. achromat, germ. Achromat)

1. I. (despre sisteme optice) care nu prezintă aberație cromatică; acromatic.

2. II. sistem optic căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică.

3. III. persoană care nu poate distinge culorile.


Acromatiza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. achromatiser)

1. a corecta sau a înlătura aberația cromatică; a face acromatic.

2. a elimina culorile irizate văzute în imaginea unui obiect.


Acurateţe

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. accuratezza)

1. exactitate, corectitudine, precizie; scrupulozitate.