Dictionar

Rezultate principale (Corectitudine.):

Corectitudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. correctitudo)

1. însuşirea de a fi corect.

2. calitate generală a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie.

3. ţinută, purtare corectă; cinste.

4. (log.) însuşire a gândirii care respectă legile logice.


Rezultate secundare (Corectitudine.):

Hipercorectitudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. hypercorrection)

1. greşeală de limbă izvorâtă din necunoaşterea adevăratei forme a etimonului unui cuvânt de către vorbitor şi din teama acestuia de a nu greşi, din efortul conştient de a se conforma mecanic normelor limbii literare; hiperliterarizare.


Incorectitudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (in1- + corectitudine)

1. lipsă de corectitudine; necinste, şarlatanie.


Aberativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberratif)

1. care ţine de aberaţie.

2. (livr.) care este departe de adevăr, normalitate sau corectitudine.


Acurateţe

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. accuratezza)

1. exactitate, corectitudine, precizie; scrupulozitate.


Caracter

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)

1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.

2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acţiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăşte din conflictul creat între caracterele personajelor.

3. personalitate morală caracterizată prin voinţă fermă, corectitudine şi consecvenţă, integritate etc.

4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.

5. particularitate de structură, formă, substanţă sau funcţie a unui organism.

6. caracteristică a unui lucru, fenomen.

7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de acelaşi corp şi aceeaşi familie.

8. (inform.) literă, cifră, semn particular.

9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare acelaşi loc ca şi înainte de aceasta.


Corupe

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. corrumpere)

1. tr., refl. a (se) abate de la moralitate, corectitudine sau datorie.

2. a face să-şi piardă, a-şi pierde integritatea, puritatea etc.; a (se) strica, a (se) denatura.


Deloialitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. déloyauté)

1. lipsă de loialitate, incorectitudine, necinste.


Denotaţională

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dénotationel)

1. semantică = ramură a informaticii care studiază corectitudinea programelor.