Dictionar

Rezultate secundare (Corector.):

Corector 1, -oare

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. correcteur, lat. corrector)

1. cel care face corectura (1).


Corector 2, -oare

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. correcteur, lat. corrector)

1. aparat automat destinat modifice într-un sens diferit modul de funcţionare al unui sistem tehnic.


Precorector

Parte de vorbire: s.
Origine: (pre- + corector)

1. cel care face precorectură.


Blocare

Parte de vorbire: s.
Origine: (bloca)

1. acţiunea de a (se) bloca.

2. (poligr.) culegere intenţionată a uneia sau a mai multor litere cu floarea în jos pentru a atrage atenţia corectorului.

3. (cont.) ~ a contului = sistare de către bancă a plăţilor din contul de decontare al unei întreprinderi sau instituţii.

4. imposibilitate de funcţionare, de aplicare a unei reguli.


Revizor, -oare

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réviseur, germ. Revisor)

1. cel care face revizii, care controlează (ceva).

2. (poligr.) corector.

3. (în trecut) inspector al şcolilor primare dintr-un judeţ.


îndreptător, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f., s.n. (înv.)
Origine: (îndrepta + -ător)

1. (persoană) care îndrumă, îndreaptă; călăuzitor.

2. s.m.f. conducător.

3. s.m.f. persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie; corector.

4. s.n. rindea (mare).

5. s.n. semn care indică o direcție.

6. (var.) (înv.) îndereptător, (înv.) îndireptător.