Rezultate secundare (Corector.):
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. correcteur, lat. corrector)
1. cel care face corectura (1).
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. correcteur, lat. corrector)
1. aparat automat destinat să modifice într-un sens diferit modul de funcţionare al unui sistem tehnic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (pre- + corector)
1. cel care face precorectură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bloca)
2. (poligr.) culegere intenţionată a uneia sau a mai multor litere cu floarea în jos pentru a atrage atenţia corectorului.
3. (cont.) ~ a contului = sistare de către bancă a plăţilor din contul de decontare al unei întreprinderi sau instituţii.
4. imposibilitate de funcţionare, de aplicare a unei reguli.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réviseur, germ. Revisor)
1. cel care face revizii, care controlează (ceva).
3. (în trecut) inspector al şcolilor primare dintr-un judeţ.
Parte de vorbire: adj., s.m.f., s.n. (înv.)
Origine: (îndrepta + -ător)
1. (persoană) care îndrumă, îndreaptă; călăuzitor.
3. s.m.f. persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie; corector.
5. s.n. semn care indică o direcție.
6. (var.) (înv.) îndereptător, (înv.) îndireptător.