Rezultate secundare (Corelativ.):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. corrélatif, lat. correlativus)
1. care se află în corelaţie.
2. element ~ (şi s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noţiuni ~e = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. correlatività)
1. faptul de a fi în corelaţie; caracter corelativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anantapodotone)
1. anacolut în care din două elemente corelative ale unei expresii alternative lipseşte unul sau este înlocuit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. correlatività)
1. faptul de a fi în corelaţie; caracter corelativ.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Korrelator)
1. ceea ce corelează sau provoacă corelație.
2. cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; element corelativ.