Rezultate principale (Corelator;):
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Korrelator)
1. ceea ce corelează sau provoacă corelație.
2. cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; element corelativ.
Rezultate secundare (Corelator;):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. corrélatif, lat. correlativus)
1. care se află în corelaţie.
2. element ~ (şi s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noţiuni ~e = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii.