Dictionar

Rezultate principale (Corespondență,):

Corespondenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. correspondance)

1. schimb de scrisori între persoane, instituţii etc.; totalitatea acestor scrisori.

2. conţinutul unei scrisori.

3. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o ţară etc. făcută de corespondentul unui ziar.

4. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părţi ale unui întreg; concordanţă, armonie.

5. (mat.) relaţie între două mulţimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă.

6. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiaşi idiom.

7. ~a timpurilor = concordanţa timpurilor.


Rezultate secundare (Corespondență,):

Aeropoştal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aéropostal)

1. care se referă la poșta aeriană.

2. legat de transportul de corespondență pe calea aerului.


Analogie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analogie, lat. analogia)

1. corespondenţă, asemănare între două sau mai multe situaţii, obiecte, fenomene, noţiuni etc.

2. metodă de studiu al unui sistem bazată pe analogia (1) dintre acesta şi un alt sistem cunoscut.

3. (biol.) asemănare relativă a două organe (de animale) analoage.

4. (jur.) metodă de soluţionare a unui caz neprevăzut de lege, dar asemănător.

5. asemănare parţială de formă, sau de conţinut a două elemente de limbă, care determină modificarea unuia dintre ele sub influenţa celuilalt.


Audit

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. audit)

1. funcţie de control şi de revizie contabilă a unei firme; proces prin care persoane competente, independente colectează şi evaluează probe pentru a-şi forma o opinie asupra gradului de corespondenţă între cele observate şi anumite criterii prestabilite.


Avizo

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aviso)

1. navă mică de luptă, rapidă, care transporta ordine de luptă, corespondenţă etc.


Bijecție

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bijection)

1. (matematică) funcție între elementele a două mulțimi, unde fiecare element din prima mulțime se regăsește într-o relație de corespondență cu un singur element din cea de-a doua; funcție care este atât injectivă cât și surjectivă; funcție bijectivă, corespondență biunivocă.


Biunivoc, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biunivoque)

1. care are corespondenţă unică în ambele sensuri.

2. (mat., log.) corespondenţă = corespondenţă între elementele a două mulţimi, astfel încât fiecare element al uneia corespunde univoc unui element din cealaltă.