Dictionar

corosiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrosif, lat. corrosivus)

1. (despre substanțe) care provoacă o coroziune.
2. (fig.) mușcător, usturător.
 

corosivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. corrosiveté)

1. însușirea de a fi corosiv; calitatea a ceea ce este coroziv; (var.) corozivitate.
 

azotic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azotique)

1. acid ~ = acid oxidant al azotului; lichid incolor, corosiv și oxidant puternic; acid nitric, apă tare.
 

biclorură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bichlorure)

1. (chimie) compus din doi atomi de clor.
2. (chimie) ~ de mercur = sare a acidului clorhidric cu mercurul divalent, cu formula chimică HgCl2 (cunoscută și sub denumirea de sublimat corosiv).
 

coroda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. corroder, lat. corrodere)

1. (despre agenți chimici) a roade, a degrada unele materiale, metale etc.
2. a pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu soluție corosivă.
3. (text.) a decolora pe anumite porțiuni o țesătură în vederea obținerii unor desene; a ronja.
4. (fig.) a distruge cu încetul.
 

corosivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. corrosiveté)

1. însușirea de a fi corosiv; calitatea a ceea ce este coroziv; (var.) corozivitate.
 

ebonită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ébonite)

1. material electroizolant și anticorosiv solid, obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf.
 

formic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. formique)

1. acid ~ = acid corosiv care se găsește în corpul furnicilor roșii și în frunzele de urzică; acid metanoic; aldehidă ~ă = formaldehidă.