absorbi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoștințe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
4. (fig.) a preocupa intens.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.

accelerație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accélération, lat. acceleratio)

1. creștere a vitezei unui corp în mișcare în unitatea de timp.
2. ~ gravitațională = accelerația pe care o au corpurile în cădere liberă.

acidorezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acido-résistance)

1. rezistență a unor materiale, corpuri etc. la acțiunea agresivă a acizilor.
2. proprietate a unor bacterii colorate cu anilină de a rezista la acțiunea decolorantă a acizilor.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. starea unui lucru care aderă fizic la altul.
2. (în special) acțiunea de a se lipi de o suprafață, sub acțiunea forțelor de atracție dintre molecule; lipire strânsă; aderare, legătură.
3. (med., biol.) faptul, pentru două organe, de a fi sudate unul de celălalt.
4. (medicină) unire accidentală sau morbidă a două părți care sunt separate în stare normală; bridă.
5. (fizică) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
6. (construcții) fenomen de legătură între beton și oțel.
7. (metalurgie) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
8. (prin ext.) solidarizare conștientă.
9. (botanică) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).
10. (mecanică) legătura roților cu solul care permite unui vehicul să se deplaseze înainte.
11. (fig.) atașament puternic (față de un partid, o credință etc.).
12. (antonime) inaderență, neaderență, nonaderență.

adeziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhésion, lat. adhaesio)

1. aderare; exprimare scrisă a aderării.
2. forță de atracție moleculară care se exercită între două corpuri în contact.
3. (bot.) concreștere a două organe de natură diferită (frunza cu ramura).