Dictionar

cosmic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cosmique, lat. cosmicus)

1. referitor la cosmos, din cosmos; universal.
2. raze ~e = radiații ionizate cu o mare putere penetrantă, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală; spațiu ~ = spațiu interplanetar; radiație ~ă = radiație corpusculară și electromagnetică din spațiul cosmic.
3. (fig.) de proporții fantastice.
 

cosmicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cosmic + -itate)

1. însușirea a ceea ce este universal; universalitate.
 

cosmiciza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (cosmic + -iza)

1. a da caracter cosmic, universal.
 

acreție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.
 

aerofotografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérophotographie)

1. tehnica fotografierii unei zone, obiecte din avion, sateliți sau nave cosmice.
 

aerospațial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérospatial)

1. referitor la navigația în spațiul cosmic.
 

ameriza

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. amerrir)

1. (despre hidroavioane, nave cosmice) a lua contact cu suprafața mării, venind din zbor.
 

astrodrom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. astrodrome)

1. teren special amenajat pentru lansarea sateliților artificiali și a navelor cosmice; cosmodrom.
 

astronaut, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. astronaute)

1. membru al echipajului unei nave cosmice; cosmonaut.