aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

alizarină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alizarine)

1. materie colorantă roșie, sub formă de glicozidă, din rizomii unor plante, sau obținută sintetic.

BLEN-, BLENO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. blenn/o/-, cf. gr. blenna)

1. „mucoasă, mucus, mucozitate”.

blenurie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blennurie)

1. prezența de mucozități în urină.

coagulografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coagulographie)

1. înregistrare a variațiilor viscozității sângelui în cursul coagulării.

codotomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (coadă + -tomie)

1. operație estetică de tăierea cozii (la câinii de rasă).