Dictionar

credo

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. credo)

1. a treia parte a misei.
2. expunere succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; simbolul credinței.
3. (fig.) crez; profesiune de credință.
 

fideism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fidéisme)

1. orientare a unor concepții filozofice care acordă credinței prioritate față de știință, sau le pun pe același plan.
2. (în catolicism) concepție potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii.
 

infidelitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. infidélité, lat. infidelitas)

1. nestatornicie, necredință; încălcare a credinței conjugale.
2. faptă care dovedește nestatornicie în dragoste.
3. inexactitate; neadevăr.
4. felonie.
 

integrist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. intégriste)

1. adj. care se referă la integrism; care este un susținător al integrismului.
2. s.m.f. adversar al modernismului care se străduiește să mențină și să apere integritatea credinței, doctrinei și tradiției.
3. (prin ext.) cel care se opune progresismului.
 

libertinism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Libertinismus)

1. conduita celui care are o morală foarte liberă, care se dedică fără reținere plăcerilor cărnii; comportare, viață de libertin; desfrâu, destrăbălare, libertinaj.
2. curent de gândire filozofică și literară care susține gândirea liberă și eliberarea de dogmele religioase și morale.
3. (rar) lipsă a credinței religioase; ateism.
4. (antonime) abstinență, ascetism, puritanism.
 

neovitalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néo-vitaliste)

1. I. referitor la neovitalism (formă nouă sau reînviată de vitalism, a credinței că viața este un principiu vital).
2. II. adept al neovitalismului.