credințăreț, -eață

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (credință + -reț)

1. (persoană) care crede ușor ce i se spune; credul.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abjura

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abjurer, lat. abiurare)

1. a renega public o credință, o doctrină, o opinie.

adventism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. adventism, germ. Adventismus)

1. doctrină a unei secte religioase care propagă credința în a doua venire a lui Cristos pe pământ.

animism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. animisme)

1. credință primitivă potrivit căreia obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite; spiritualizare, personificare a forțelor și fenomenelor naturii.

animist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. animiste)

1. I. referitor la animism, credința că orice lucru are un suflet.
2. care profesează animismul, este marcat de animism.
3. II. adept al animismului.
4. persoană care credea că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite.

antropozofie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthroposophie)

1. concepție și credință mistico-religioasă care înlocuiește pe Dumnezeu, cu ființa umană divinizată.