Dictionar

Cretă

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. creta)

1. carbonat de calciu natural, format din cochiliile unor animale marine foarte mici.

2. bucată din această materie, pentru scris pe o tablă neagră.


Cretaceu, -ee

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crétacé)

1. adj. (despre roci) de natura cretei.

2. (despre plante) care creşte pe sol cretacic.

3. s. n. cretacic.


Cretacic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. Kretazisch)

1. (din) ultima perioadă a mezozoicului, care succedă jurasicului, cu depuneri masive de calcar; cretaceu (II).


Cretan, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. crétois)

1. (locuitor) din Creta.

2. (s. f.) limbă vorbită în Creta antică.


Cretic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. crétique, lat. creticus)

1. ritm ~ = ritm ternar, inversul amfibrahului, în care silaba de la mijloc este neaccentuată.


Cretin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. crétin)

1. (suferind) de cretinism.

2. stupid, imbecil, idiot.


Ablacta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.

2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.

3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.


Ablactaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablactation, lat. ablactatio)

1. trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare.

2. încetare a secreţiei de lapte matern.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.


Abstracţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstractionnisme)

1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.

2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.


Acin

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. acinus)

1. mică formaţie anatomică în formă de fund de sac, într-un canal glandular excretor.