Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adrénochrome)
1. produs de oxidare a adrenalinei, cu acţiune hemostatică şi tonifiantă asupra pereţilor vaselor sangvine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bathocrôme)
1. efect produs de o grupare de atomi, care, introdusă în molecula unei substanţe organice, determină închiderea culorii acesteia.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. biochrome)
1. (biol.) materie colorantă care poate fi extrasă dintr-o plantă sau un animal; pigment de natură biologică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cytochrome)
1. substanţă proteică complexă cu rol esenţial în respiraţia celulară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chrome)
1. metal alb-cenuşiu, dur, casant, inoxidabil, folosit la fabricarea oţelului inoxidabil şi la cromare.
Parte de vorbire: afix
Origine: (fr. chrom/o/-, chromat/o/-, -chrome, -chromasie, -chromie, cf. gr. khroma)
1. „culoare”.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acentrique, lat. acentricus)
1. (despre cromozomi) nedispus în centru.
2. lipsit de centromere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acyanopsie)
1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acrocentrique)
1. cu centromerul la unul din capetele cromozomului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n., III. s.m.f.
Origine: (fr. achromat, germ. Achromat)
1. I. (despre sisteme optice) care nu prezintă aberație cromatică; acromatic.
2. II. sistem optic căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică.
3. III. persoană care nu poate distinge culorile.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. achromatique)
1. (despre sisteme optice) care nu prezintă aberaţie cromatică; acromat.
2. (despre constituenţi celulari) necolorabil.