Rezultate principale (Cronologie;):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chronologie)
1. disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu stabilirea epocilor şi a datelor. (p. ext.) succesiune în timp a evenimentelor istorice.
2. sistem de socotire a anilor.
3. listă cu o succesiune cronologică.
Rezultate secundare (Cronologie;):
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Biochronologie)
1. ştiinţă care studiază viaţa în funcţie de timp.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dendrochronologie)
1. determinare a vârstei arborilor pe baza studiului inelelor anuale formate prin creşterea în grosime a rădăcinii şi tulpinii.
2. tehnică de datare a copacilor prin studierea inelelor de creștere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. géochronologie)
1. disciplină care, pe baza stabilirii vârstei geologice a straturilor, reconstituie succesiunea condiţiilor în care s-au desfăşurat fenomenele geologice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. glottochronologie)
1. metodă lingvistică bazată pe statistica lexicală, care îşi propune să dateze limbile primitive.
Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + cronologie)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. morphochronologie)
1. studiul evoluţiei reliefului te-restru în timp.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. chronologique)
1. referitor la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp.
2. (loc. nom.) ordine ~ă = clasificarea faptelor, evenimentelor într-o ordine logică începând cu cele mai vechi pentru a ajunge la cele mai recente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + cronologie)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. parachronisme)
1. greşeală de cronologie în situarea unui eveniment mai târziu decât a avut loc în realitate.