Dictionar

Rezultate principale (Cronologie;):

Cronologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chronologie)

1. disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu stabilirea epocilor şi a datelor. (p. ext.) succesiune în timp a evenimentelor istorice.

2. sistem de socotire a anilor.

3. listă cu o succesiune cronologică.


Rezultate secundare (Cronologie;):

Biocronologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Biochronologie)

1. ştiinţă care studiază viaţa în funcţie de timp.


Dendrocronologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dendrochronologie)

1. determinare a vârstei arborilor pe baza studiului inelelor anuale formate prin creşterea în grosime a rădăcinii şi tulpinii.

2. tehnică de datare a copacilor prin studierea inelelor de creștere.


Geocronologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. géochronologie)

1. disciplină care, pe baza stabilirii vârstei geologice a straturilor, reconstituie succesiunea condiţiilor în care s-au desfăşurat fenomenele geologice.


Glotocronologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. glottochronologie)

1. metodă lingvistică bazată pe statistica lexicală, care îşi propune dateze limbile primitive.


Microcronologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + cronologie)

1. cronologie scurtă, sumară.


Morfocronologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. morphochronologie)

1. studiul evoluţiei reliefului te-restru în timp.


Cronologic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. chronologique)

1. referitor la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp.

2. (loc. nom.) ordine = clasificarea faptelor, evenimentelor într-o ordine logică începând cu cele mai vechi pentru a ajunge la cele mai recente.


Microcronologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + cronologie)

1. cronologie scurtă, sumară.


Paracronism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. parachronisme)

1. greşeală de cronologie în situarea unui eveniment mai târziu decât a avut loc în realitate.