Dictionar

Antenă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antenne, lat. antenna)

1. fiecare dintre cele două organe de simţ, firişoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor şi miriapodelor.

2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepţie a undelor.

3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuţită la extremităţi.

4. (fam.; pl.) sursă de informaţii.

5. filială, unitate subalternă detaşată pe lângă un organism central.


Armătură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. armature, lat. armatura)

1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.

2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalaţii alcătuite din ţevi sau conducte.

3. construcţie de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereţilor unei galerii subterane.

4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.

5. înveliş metalic protector al unui cablu electric.

6. ~ (bucală) = totalitatea părţilor care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.

7. (fig.) ceea ce susţine, serveşte ca bază diferitelor părţi ale unui tot; osatură (3), schelet (3).


Articol

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. articulus, it. articolo, fr. article)

1. expunere într-o publicaţie periodică, tratând o problemă dintr-un domeniu oarecare.

2. subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc.

3. diviziune a unui buget, a unui plan financiar.

4. obiect de comerţ.

5. parte de vorbire flexibilă, care însoţeşte substantivul sau adjectivul, cu rolul de a individualiza obiectul denumit.

6. fiecare dintre fragmentele diferitelor părţi ale corpului crustaceelor, insectelor şi acarienilor.

7. fiecare dintre segmentele unui organism sau organ vegetal.

8. (inform.) element logic al unei înregistrări dintr-un fişier, cea mai mică unitate de informaţie utilă prelucrată de un program.


Branhiate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. branchiés)

1. supraclasă de artropode cu respiraţie branhială, din clasa crustaceelor.


Carcinologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carcinologie)

1. ramură a oncologiei care studiază carcinoamele.

2. disciplină care se ocupă cu clasificarea crustaceelor.


Cuticulă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cuticule, lat. cuticula)

1. strat subţire şi rezistent care acoperă şi protejează suprafaţa celulelor epiteliale.

2. zonă superficială, chitinoasă, a tegumentului insectelor şi crustaceelor.

3. peliculă superficială a fructelor, frunzelor şi tulpinilor tinere, conţinând cutină.