Dictionar

Rezultate principale (Crustă):

Crustă

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. crusta)

1. coajă, scoarţă.

2. strat tasat, uscat şi întărit, de la suprafaţa terenului arabil, în urma ploilor, a grindinei etc.

3. strat solid de săruri, depuse pe pereţii unui recipient.

4. înveliş tare al corpului unor vertebrate.


Crusta

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT crusta

2. FR croûte

3. EN crust

4. DE Kruste; Rinde; Schorf

5. RU коркa

6. HU kéreg, héj, hám


Rezultate secundare (Crustă):

Crustaceu (asemănător cu o crustă)

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT crustaceus; crustiformis

2. FR crustacé

3. EN crustaceous

4. DE krustenartig; krustenförmig; krustenbildend

5. RU корковидный; нaкипной

6. HU kéregszerű


Crustaceu, -ee

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. crustacé, crustacés)

1. I. care formează, prezintă o crustă.

2. în formă de crustă greu de separat de substrat.

3. (despre animale) care este înconjurat de o crustă; acoperit de o carapace tare.

4. (zool.) care ține de crustacee, privitor la crustacee.

5. (bot.) (despre licheni) care are un aparat vegetativ care aderă puternic de suportul pe care îl acoperă ca o crustă.

6. (med.) (despre o boală de piele) care este însoțită de cruste.

7. II. (la plural) clasă de artropode acvatice, cu respiraţie branhială şi corpul acoperit cu o crustă chitinoasă impregnată cu calcar; (și la sg.) animal care face parte din această clasă.

8. aceste animale acvatice și comestibile (crabi, creveți, raci, homari, langustine).


Decrusta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. décroûter)

1. a înlătura o crustă, un strat de natură chimică depusă pe pereţii unui recipient.


Dezincrusta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désincruster)

1. a înlătura crusta din instalaţiile de răcire ale motoarelor cu ardere internă, din cazanele cu abur, turbine etc.

2. a îndepărta unele substanţe care însoţesc celuloza în materia primă fibroasă din care se fabrică hârtia.


Incrusta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. incruster, lat. incrustare)

1. tr. a aplica pe obiecte incrustaţii.

2. (fig.) a întipări.

3. refl. (despre substanţe) a se depune sub formă de cruste pe pereţii unei conducte, ai unui recipient etc.


Acreţie

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spaţiul cosmic.

2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.

3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.


Amfipode

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphipodes)

1. pl. ordin de crustacee cu două feluri de picioare, pentru sărit şi înotat.


Antenate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antenates)

1. supraclasă a artropodelor, animale prevăzute cu antene: insecte, miriapode şi crustacee.


Antenă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antenne, lat. antenna)

1. fiecare dintre cele două organe de simţ, firişoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor şi miriapodelor.

2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepţie a undelor.

3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuţită la extremităţi.

4. (fam.; pl.) sursă de informaţii.

5. filială, unitate subalternă detaşată pe lângă un organism central.


Apendice/apendice

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. appendice, lat. appendix)

1. prelungire a intestinului gros, care porneşte de la cec2.

2. organ al unor aparate anatomice la artropode, arahnide, crustacee etc.

3. parte a unui lucru ca o prelungire a acestuia.

4. element fonic suplimentar care însoţeşte articulaţia unui sunet.

5. supliment, adaos la o lucrare; anexă.

6. (anat.) ~ ileo-cecal = mică prelungire a tubului intestinal aflată în partea inferioară a cecumului.


Arecifă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., sp. arrecife)

1. crustă lateritică dură, asemănătoare unei zguri, cimentată de hidroxidul de fier, ce apare în solurile de savană.