Parte de vorbire: s.
Origine: (it. assalto)
1. atac violent pentru cucerirea unui obiectiv militar pentru a învinge rezistenţa inamicului.
2. a da ~ul = a ataca; a năvăli; a lua cu ~ = a cuceri printr-un atac violent.
3. (fig.) acţiune, luptă avântată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascension, lat. ascensio)
1. mişcare de jos în sus a unui mobil.
2. urcare, suire (pe un munte); înălţare (cu balonul).
3. (fig.) creştere, dezvoltare.
4. promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale.
5. proces de cucerire a puterii de către o organizaţie politică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. basileus)
1. (în Grecia homerică) titlu purtat de conducătorii tribali.
2. (în Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte.
3. titlu purtat de împăraţii bizantini şi de regii persani până la cucerirea arabă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. conquista)
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. croisade, it. cruciata)
1. nume dat expediţiilor cu caracter militar întreprinse în evul mediu de ţările din Europa apuseană în Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberării locurilor sfinte de sub musulmani, urmăreau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expediţie militară împotriva unor eretici sau a adepţilor altei religii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. druide, lat. druida)
1. preot la vechii celţi, aleşi pe viaţă de către nobilimea tribală, care au jucat un rol important în viaţa juridică şi politică, până la cucerirea Galiei de către romani.