Rezultate secundare (Cucerirea):
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. assalto)
1. atac violent pentru cucerirea unui obiectiv militar pentru a învinge rezistenţa inamicului.
2. a da ~ul = a ataca; a năvăli; a lua cu ~ = a cuceri printr-un atac violent.
3. (fig.) acţiune, luptă avântată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. basileus)
1. (în Grecia homerică) titlu purtat de conducătorii tribali.
2. (în Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte.
3. titlu purtat de împăraţii bizantini şi de regii persani până la cucerirea arabă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. croisade, it. cruciata)
1. nume dat expediţiilor cu caracter militar întreprinse în evul mediu de ţările din Europa apuseană în Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberării locurilor sfinte de sub musulmani, urmăreau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expediţie militară împotriva unor eretici sau a adepţilor altei religii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. druide, lat. druida)
1. preot la vechii celţi, aleşi pe viaţă de către nobilimea tribală, care au jucat un rol important în viaţa juridică şi politică, până la cucerirea Galiei de către romani.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. mudéjar, sp. mudejar)
1. adj., s. m. (musulman) rămas în Castilia după recucerirea creștină.
2. adj. artă ~ = artă dezvoltată în sec. XII-XV în Spania în teritoriul aflat sub stăpânirea feudalității catolice, cu motive, forme și structuri islamice (arcul în formă de potcoavă, decorul în care împletitura și motivele sunt stilizate până la arabesc, policromia exterioară a edificiilor, preferința pentru lemnul sculptat în casetoane sau pentru ceramica cu reflexe metalice etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. parti)
1. grupare relativ organizată şi stabilă, care exprimă sintetic şi reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere şi să le promoveze împotriva altora şi luptând pentru cucerirea sau menţinerea puterii politice.