Dictionar

culcător

Parte de vorbire:  s.n. (înv., reg.)  
Etimologie: (culca + -[ă]tor)

1. loc de pe cuptor unde dormeau copiii.
 

abatiză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abattis)

1. (mil.) obstacol artificial format din copaci tăiați; baraj realizat din copaci culcați cu vârful spre inamic.
 

acoladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accolade)

1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrățișare și o lovire ușoară cu latul spadei.
2. (fig.) îmbrățișare.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuații, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.
 

clinofilie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. clinophilie)

1. tendință de a sta în permanență culcat.
2. mania de a sta culcat.
 

clinomanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clinomanie)

1. preferință obsesivă, pentru poziția culcat, pentru pat.
 

clinostatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clinostatisme)

1. ansamblu de modificări fiziologice și psihologice rezultate din poziția culcat a corpului.
 

craniograf

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. craniographe)

1. (med.) aparat folosit în craniografie.
2. (med.) aparat conceput pentru a efectua cu ușurință toate incidențele radiografice ale craniului și ale șarnierei cervico-occipitale, fără a mișca capul pacientului, indiferent dacă este așezat sau culcat.