Rezultate secundare (Culmi;):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. culmifère)
1. (bot.) care are tulpina în formă de pai, precum grâul sau secara.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. culminer, lat. culminare)
1. (despre aştri) a atinge punctul de culminaţie.
2. (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. culminant)
1. care culminează.
2. punct ~ = momentul de cea mai mare încordare al unei acţiuni.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. culminance)
1. punct în care ceva culminează (mai ales la figurat); punctul cel mai înalt; culminare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. culmination)
1. trecere a unui astru la meridianul unui loc.
2. punct de ~ = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească.
3. punct culminant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acmé)
2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.
3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alpinisme)
1. sport în ascensiuni pe culmi muntoase greu accesibile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apogée, gr. apogaion)
1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial.
2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situaţii etc.; culme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brise)
1. vânt periodic uşor, care suflă la ţărmul mării ziua spre uscat, iar noaptea spre mare, sau la munte, în amurg, spre văi, iar dimineaţa spre culmi; (p. ext.) adiere, boare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catastase)
1. (în tragedia antică) punctul culminant înaintea catastrofei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. climax)
1. figură de stil în care desfăşurarea ideilor, a acţiunii se face treptat, în gradaţie ascendentă.
2. punct culminant al unei acţiuni, al unui conflict.
3. stadiu final de evoluţie a unui ecosistem.