Rezultate secundare (Cultul):
Abominaţiune
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abomination, lat. abominatio)
1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârşăvie, nelegiuire, ticăloşie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.
Acolit, -ă
Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.m.
Origine: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)
1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acţiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
Bacantă
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bacchante)
1. (la romani) preoteasă a cultului zeului Bacus; menadă; evie.
2. (fig.) femeie cu atitudini libertine.
Capitul 1
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capitulo)
1. corpul canonicilor unei catedrale catolice, pentru organizarea cultului şi administrarea catedralei şi a bisericilor din oraş.
2. adunare a canonicilor.
3. adunare de călugări sau de alţi clerici catolici; locul unde se ţine.
Clasicism
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)
1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.
Cultic, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. kultisch)
1. care se referă la cult; care aparține cultului; cultual.