cultură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. culture, lat. cultura)

1. totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în decursul vremurilor.
2. totalitatea cunoştinţelor din diverse domenii pe care le posedă cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva.
3. ~ generală = ansamblu de cunoştinţe necesare unui individ în viaţa zilnică; ~ de masă = ansamblu de cunoştinţe şi de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare.
4. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale şi spirituale păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunităţii omeneşti dintr-o anumită epocă.
5. totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare pentru a obţine recolte bogate de la plantele de cultură.
6. plante de ~ = plante cultivate de om.
7. teren cultivat cu anumite plante.
8. creştere, prăsire a unor animale.
9. creştere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsă în acest fel.
10. ~ fizică = dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc prin gimnastică şi sport; educaţie fizică.

-CULTURĂ

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (lat. cultura „lucrare, cultivare”)

1. „cultivare, creștere”.

acipensericultură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. acipenser, sturion + -cultura)

1. ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea sturionilor; sturionicultură.

acultura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. acculturer)

1. a face aculturaţia unui individ, a unui grup.

acvacultură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aquaculture)

1. creştere a animalelor şi a plantelor acvatice: acvicultură, maricultură.
2. cultură, fără pământ, într-o soluţie de săruri minerale.

acvicultură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aquiculture)

1. creșterea animalelor sau cultivarea plantelor într-un mediu acvatic; acvacultură.
2. amenajarea apelor pentru creșterea animalelor acvatice; creșterea comercială a speciilor acvatice.
3. cultura plantelor acvatice.
4. cultură practicată în sol steril, udat cu apă care conţine toate elementele necesare vieţii plantelor; cultură fără sol.

agricultură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agriculture, lat. agricultura)

1. ramură a producţiei materiale incluzând operaţiile şi metodele de cultivare a pământului şi creşterea vitelor.

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.

abis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.

academie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académie, lat. academia, gr. akademia)

1. înaltă instituţie culturală de stat, creată pentru a sluji progresul ştiinţei, literaturii, artei şi tehnicii.
2. instituţie de învăţământ superior.

acipensericultură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. acipenser, sturion + -cultura)

1. ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea sturionilor; sturionicultură.

acultura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. acculturer)

1. a face aculturaţia unui individ, a unui grup.