OK
X
autocunoaște
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (auto1- + cunoaşte)
1.
refl.
a-și
cunoaște
propriul
eu,
propriile
aspirații.
necunoaște
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (ne- + cunoaște, cf. fr. méconnaître)
1.
a
nu
cunoaște,
a
nu
identifica
(ceva
cunoscut);
a
ignora.
2.
a
nu
prețui
la
valoarea
cuvenită;
a
nesocoti.
recunoaște
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. reconnaître)
1.
tr.
a
identifica
un
lucru,
o
persoană
etc.
cunoscute
mai
înainte.
2.
a
admite
ca
bun,
ca
adevărat;
a
mărturisi.
3.
(jur.)
a
considera
și
a
arăta
că
(un
guvern,
un
stat)
este
îndreptățit
să-și
exercite
puterea,
să
existe.
4.
(mil.)
a
cerceta
terenul
pe
unde
urmează
să
meargă
o
unitate.
5.
a
se
arăta
recunoscător.
6.
refl.
a-și
descoperi
în
altul
trăsăturile
caracteristice.
absolut, -ă
Parte de vorbire:
adj., adv., s.
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)
1.
adj.
care
nu
comportă
nici
o
restricție,
necondiționat.
2.
total,
complet,
desăvârșit.
3.
adevăr
~
=
adevăr
care
reprezintă
cunoașterea
completă
a
realității;
(fiz.)
mișcare
~ă
=
deplasarea
unui
corp
față
de
un
sistem
de
referință
fix;
zero
~
=
temperatura
cea
mai
joasă
posibilă
(-273ºC).
4.
(mat.;
despre
mărimi)
care
nu
depinde
de
sistemul
la
care
este
raportat.
5.
valoare
~ă
=
valoare
aritmetică
a
unui
număr
algebric,
făcând
abstracție
de
semnul
său;
verb
~
=
verb
tranzitiv
cu
complementul
direct
neexprimat.
6.
s.
n.
principiu
veșnic,
imuabil,
infinit,
la
baza
universului.
7.
ceea
ce
există
în
sine
și
prin
sine.
8.
adv.
cu
desăvârșire,
exact.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducții
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înțeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducția
abstractă
și
încifrarea
imaginii;
abstracționism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acțiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoașterea
proprietăților
esențiale
și
generale.
acologie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acologie)
1.
cunoaștere
a
medicamentelor
pentru
tratarea
diferitelor
boli.
agnosticism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. agnosticisme)
1.
concepție
gnoseologică
care
neagă
posibilitatea
cunoașterii
obiective
a
lumii,
a
esenței
fenomenelor.
agnozie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. agnosie)
1.
(la
Socrate)
mărturisire
a
neștiinței.
2.
tulburare
manifestată
prin
pierderea
capacității
de
a
recunoaște
obiectele,
persoanele
etc.
agramatism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. agrammatisme)
1.
necunoaștere
a
vorbirii
și
a
scrierii
corecte;
incultură,
ignoranță.
2.
pierdere
a
capacității
de
a
exprima
cuvintele.